Plantatie de miserupism sau multumiri de sarbatori

Iti multumesc! Da, chiar daca e atat de tarziu, tin sa iti multumesc enorm pentru fiecare data cand o dai in bara, pentru fiecare moment in care ma dezamagesti si pentru fiecare clipa in care regret ca ti-am mai dat inca o sansa.

Mai mult decat atat, iti multumesc pentru ca imi oferi motive sa nu-mi mai pese de tine.

Si nu in ultimul rand, iti datorez intreaga mea indiferenta.

...cam asta se auzea daca dadea play micii si singurei inregistrari de pe cd-ul pe care probabil i-l strecurase cineva de dimineata in cutia de scrisori...iar privirea i-a fost tintuita minute in sir asupra randurilor scrise pe plicul cd-ului:

Nu ma cauta, nici eu nu o voi face. Vreau doar sa iti demonstrez ca si eu pot fi asa, tine doar de determinare,

S.

Pentru ca fara voi nu sunt eu

Stiu, suna usor stupid poate. Si, cu toate ca detest sa trag linie si sa fac un bilant deala idiot la sfarsitul anului, se pare ca exact asta fac. Poate intr-o usoara alta forma, dar cam tot aia e ideea.

Si, avand in vedere ca imi storc neuronii in juru orei 2 noaptea pentru a concretiza aceasta idee, consider ca nu cer prea mult daca pretind putina consideratie pentru cele ce urmeaza.

Astfel, am concluzionat, destul de rapid ca devine inutil sa fac un bilant al schimbarilor pe care le-am suferit eu, al evolutiei diverselor planuri personale etcetera, si asta deoarece ar fi muuuult prea multe lucruri de mentionat si cu siguranta as omite destule. Astfel ca, un bilant mai relevant pentru sfarsitul acesta de an mi s-a parut acela al prietenilor si al prieteniilor legate, valorificate, dezvoltate s.a.m.d.

Desigur, tin sa imi cer scuze anticipat pentru ca voi omite cu siguranta involuntar persoane importante pe care le voi adauga in urma sesizarilor ulterioare (nu ezitati sa-mi faceti sesizari, unde este cazul), dar promit sa imi dau silinta sa surprind esentialul, chiar daca intr-o forma inedita.

Date fiind conditiile mentionate mai sus e posibil ca pentru tine, cel care citesti acum, sa fiu simplu simona, simo, sim (uneori cu posibile usoare inclinatii catre sin) care acorda sau nu puncte sau poate, mai rar, sims sau simi. As putea fi mia cantante si asta doar pentru ca tu esti mio cantante, sau scumpa mea pentru ca si tu esti scumpa mea si pe deasupra si ingerasul meu sughitator. Pot fi, de asemenea, puiu, copilu sau iubita pentru ca tu esti mami, sau pisi mare si lady in red pentru ca tu esti pisi mic si lady in white, si nu in ultimul rand pot fi urias pentru ca tu esti piticul meu.

Si da, am ales sa nu dau nume pentru ca detaliile mentionate sunt mai mult decat suficiente, iar persoanele vizate isi vor da singure seama. Iar ideea era, dupa cum probabil ati intuit, aceea de a multumi tuturor, dar in special celor care se regasesc in paragraful de mai sus. As putea bineinteles sa scriu un text de cateva ori mai mare decat asta in care sa mentionez cat de multe lucruri am invatat de la fiecare in ultimul an, dar cu siguranta m-as pierde pe parcurs. Pot insa sa va multumesc pentru tot ce ati facut sau ce nu ati facut, depinde de caz, si pentru ca ati ajuns sa fiti o parte din mine astfel incat pot afirma sus si tare ca fara voi nu sunt eu.

S.

Marti, 15

O cunostea atat de bine…sau cel putin asa pretindea ori de cate ori se certau...dar ceva nu era in regula de data asta...Ar fi trebuit sa-si dea seama ca se intampla ceva, ar fi trebuit sa ii vada mainile care ii tremurau in timp ce se chinuia sa-si aprinda tigara. Intotdeauna facea lucrul asta cu oarecare stangacie si niciodata nu ii iesea din prima, dar acum era ceva mai mult de-atat...iar pe el il amuza, nicidecum sa ii dea de banuit...

- Stii, n-ar trebui sa mai fac asta...sa fumez, adica...m-am lasat...

- Pai si atunci? De ce inca mai ai o tigara in mana?

Mare greseala. Incercase doar sa faca putina conversatie si tot ce reusise era sa provoace si mai multa tacere. Doamne, si cat de mult ura acea tacere! De-ar fi putut sa-i spuna...sa-i spuna ca singurul motiv pentru care fuma in ziua aceea era pentru a umple golurile din conversatie, pentru a se putea preface concentrata asupra fumului si a nu da atentia atmosferei apasatoare...Dar oricum, stia ca daca ar aduce toate aceste lucruri in discutie nu ar obtine nimic mai mult decat dorinta de a se ridica de pe scaun si de a pleca; lucru, de asemenea, imposibil,considera ea. Si era agitata...dar avea impresia ca orice alt gest in afara de cel de a fuma i-ar fi tradat starea de nervozitate; exceptie facand privirile aruncate aproape obsesiv catre ecranul telefonului...simtea ca ceva nu e ok, parca acea zi nu ar fi fost ca oricare alta a 15-a din luna. Astfel ca se multumea doar sa mute tigara printre degete si sa traga cate un fum la intervale cat mai scurte de timp...

- Nu conteaza...nu stiu...din obijnuinta poate...tu ce mai faci? Hai sa n-o mai lungim mult, te rog!

- Sa n-o mai lungim? Ai program dupa? Te vezi cu cineva? Ai putea macar sa stai sa bem o cafea si sa mai vorbim in liniste...mi-ai lipsit...

- Sa vorbim in liniste? Cred ca glumesti! Si, ma rog, ce alte lucruri ai mai dori sa facem in liniste? Nu ti se pare ca am avut parte de destula liniste in ultimele 3 luni de cand nu ai mai dat niciun semn de viata?! Desigur...iti e usor sa vi si sa pretinzi discutii linistite...nu ai idee prin cate am trecut in tot timpul asta...

Deja nu o mai uimeau micile schimbari ale comportamentului ei, cum ar fi tonul vocii din ce in ce mai ridicat. Se considera pe deplin indreptatita si probabil si el considera acelasi lucru, doar ca nu stia sa il arate...

Apoi au fost doar cateva clipe de liniste, dar suficiente pentru ca ea sa isi poata clarifica in minte ceea ce avea de facut...

- Uite cum sta treaba: o sa fiu scurta si la obiect, fara sa mai produc alte neintelegeri...nu stiu daca este sau nu asa pentru ca nu te-ai chinuit prea mult sa imi demonstrezi contrariul, dar eu nu mai pot continua chestia asta...orice ar fi ea...Dispari pur si simplu, fara sa spui un cuvant, te intorci dupa 3 luni ca si cum nu ne-am fi vazut de ieri si imi spui ca ti-am lipsit...Am terminat-o! Definitiv!

...iar ultimele 2 cuvinte le spusese atat de tare incat a trebuit sa suporte privirile oamenilor de la celelalte mese pentru cateva secunde...

In ultimele minute nu avusese curajul necesar sa ridice privirea de deasupra canii de cafea din care inca mai ieseau aburi...spusese totul exact ca pe un discurs de doi bani invatat pe de rost de acasa, iar tot ceea ce daduse cuvintelor o nota mai personala fusesera inflexiunile vocii ei.

Nu trecusera nici macar 30 de secunde si deja ii parea rau de ce spusese. Insa un lucru era sigur, si anume acela ca nu putea da inapoi. Si asta pentru ca asteptase prea mult acest moment si avea in spate, ca o puternica motivatie, toate serile pe care si le-a petrecut in absenta lui si in compania amintirilor si toate lucrurile pe care si le-a promis si pe care a jurat ca le va respecta...

Iar apoi s-a ridicat incet, dar hotarata, si-a luat geanta si a plecat. Nu ii placea sa dramatizeze lucrurile dar simtea ca acela fusese momentul ei. Ii captase atentia exact cum isi dorise, spusese tot ceea ce avea de spus, iar acum pleca...totul era perfect...aproape totul. A fost suficient un singur moment de slabiciune pentru a se spulbera, asemeni unui castel din carti de joc lovit de prima adiere a vantului, toata increderea si toata mandria ei...a fost suficient sa se intoarca si sa ii vada ochii plini de lacrimi...acea privire...una singura a fost de ajuns pentru a intelege cat de mult se inselase in privinta lui si cat de mult gresise ca nu ii acordase sansa sa spuna ceva, sa se apere...si mai era ceva...ceva ce ii spunea „Iarta-ma! Vino inapoi! Te rog!”...

Acum se ducea din nou in interiorul ei unul din conflictele alea groaznice...iar exteriorizarea acestui conflict o constituia faptul ca, desi statea cu fata catre el, se departa, mergand cu spatele...era ca si cum spiritul ar fi spus da, iar ratiunea nu...asta a fost greseala fatala...iar tot ce a mai auzit a fost...

... – Imi pare r...

...restul a fost lumina, claxoane, tipete, iar apoi intuneric...groaza...

S-a trezit brusc, cu lacrimi in ochi si tremurand din toate incheieturile. Era inca socata ca fusese doar un vis in ciuda faptului ca parea atat de real...cu toate astea insa, nu a reusit sa isi reprime tipatul scurt cand a descoperit, uitandu-se la post it-ul de pe noptiera, ca azi trebuie sa se intalneasca cu el...

...si e marti, 15...

Niciodata singur, impreuna cu noi...

Uite, scriu asta pentru tine, pentru a nu mai cauta asemanarile si a fi nevoit sa intuiesti lucrurile...si pentru ca e felul in care am ales sa iti spun si eu multumesc, un multumesc mare si cuprinzator.

Ar mai fi atatea de scris si parca totusi nu le-as scrie...pentru ca sunt lucruri care parca, odata scrise acum si aici, isi vor pierde din farmec si nu as vrea asta. Le voi lasa astfel doar spre a fi intuite...sau marturisite candva...

Pana atunci insa, sti ca mereu voi radia energie si buna dispozitie...care sper ca in cele din urma va ajunge sa vindece ranile nu numai la suprafata...

La multi ani, oficial!

S.

Duplicitate...

Imi reneg mastile. Nu vreau sa le mai accept, si nu vreau sa mai concept existenta lor.

Ma simt atat de pura fara ele, atat de usoara si de fericita…dar nu se poate asa, nu poate fi totul atat de simplu. Si trebuie sa imi umbresc fericirea deschizand mereu sertarul cu masti si alegand una de acolo. E atat de stupid...toate arata bine, dar de fapt fiecare are dezavantajele ei si oricat de mult as incerca, nu pot gasi una perfecta…si sunt nevoita sa le schimb…dar eu urasc schimbarea…

Nu mai vreau sa fiu prietena perfecta pentru tine si curva nenorocita pentru altii. Nu mai vreau sa te mint cu zambetul pe buze si sa te fac sa crezi ca sunt altcineva decat sunt de fapt. Nu mai vreau sa fiu pentru unii tipa sensibila si pentru altii printesa de gheata. Nu mai vreau nimic din toate astea...

Vreau sa ma trezesc intr-o dimineata in care sa nu fiu nevoita sa ma uit in sertarul cu masti si sa aleg una potrivita...o dimineata in care toate prejudecatile vor disparea si nimeni nu ma va dispretui pentru ceea ce sunt cu adevarat...o dimineata in care o minciuna imi va fi acceptata si inteleasa iar rautatea iertata...o dimineata in care nu imi va fi teama...o dimineata a implinirilor. Pentru ca toate celelalte sunt dimineti ale promisiunilor...

As renunta la masti. Pe cuvant ca as face-o…dar nu pot. Nu atata timp cat voi fi judecata pentru asta.

Si regret, regret nespus fiecare clipa petrecuta sub o alta identitate emotionala…dar nu pot sa fiu eu cand vad cat de mult rau ar face asta unor persoane la care tin. Si faptul ca vreau sa le protejez, asta chiar nu este o masca…si sunt mandra.

Pana atunci insa, pana in dimineata implinirilor, nu am decat de asteptat ca ceilalti sa se schimbe. Iar intre timp, ma duc sa imi fac ordine in sertarul cu masti…

N.

Rutina absurda

Pasii sai hotarati provocau un ecou teribil pe gresia din hol...dar un ecou si mai puternic era provocat in sufletul ei gol...azi era ziua in care se intorcea...

***

Privise in oglinda in fiecare dimineata si avea in minte o evidenta clara a tuturor schimbarilor ce au survenit plecarii lui. Schimbarile emotionale erau cele mai evidente, iar prietenii le puneau in seama maturizarii specifice varstei, desi nu era deloc asa.

Si de la prima privire in oglinda, in ziua cand nu numai casa ramasese goala, ci si sufletul si privirea ei, si pana in dimineata asta totul a fost numai asteptare.

Ai zice, daca ai putea vedea cum arata, ca aceasta asteptare era tot ce o mai tinea in viata, tot ce o tinea la limita dintre ratiune si iratiune. De la privirea in oglinda de dimineata si pana la urmatoarea privire in aceeasi oglinda de a doua zi dimineata totul era asteptare...ora dupa ora...zi dupa zi...

Isi imaginase aceasta intalnire in cele mai mici detalii, dar acum, odata cu sunetul pasilor lui parca uitase totul. Uitase ultimele saptamani, uitase diminetile pustii si toate cele prin care trecuse...era doar un gol in suflet...si asteptare. Si mai era si prima data cand isi dorea ca timpul sa treaca ceva mai redepe.

Stia foarte bine ca ceea ce urma sa faca era contrat tuturor principiilor ei, nu-i pasa. Se gandea doar la clipele petrecute in lipsa lui si stia ca nu vrea sa mai treaca prin asa ceva, indiferent de pret. Iar la urma urmei nici data trecuta cand se intorsese nu a fost atat de greu...el si-a cerut iertare, ea a iertat. Ce poate fi mai minunat de-atat?! Totul parea un joc atat de simplu...un absurd joc al hazardului...numai ca la prima greseala, la prima urma de slabiciune el isi lua jucariile si pleca, fara macar sa priveasca in urma. Iar ea il astepta pentru ca stia ca se va intoarce...dar cu ce pret?!

Si se ducea un conflict aprig in interiorul ei...i-ar fi sarit de gat si l-ar fi sarutat, trecand astfel peste toate momentele stanjenitoare aproape inevitabile, dar pe de alta parte nu ar fi vrut sa scape atat de usor. Si asta pentru ca era o fire razbunatoare, indiferent cat se chinuia sa ascunda asta, iar in momente ca acesta acea latura iesea in evidenta.

Ii era teama ca nu cumva sa strice totul prin ceea ce urma sa faca...ii era teama, dar in acelasi timp nu putea renunta pentru ca ar fi fost ca si cum s-ar fi abandonat, renuntand pana si la putina tarie de caracter care ii mai ramasese. Stia ca se va intoarce, dar avea nevoie de ceea ce urma sa faca mai mult decat de orice altceva.

- Iarta-ma! Te implor! Imi pare rau ca s-a intamplat din nou si ca am ajuns in aceeasi situatie...nu stiu ce a fost in capul meu...de fapt stiu, am fost un prost, te rog, iarta-ma...

...si avea lacrimi in ochi si ii tremura vocea...dar era inutil de data asta. Pentru ca in lacrimile lui s-au reflectat ochii ei goi inconjurati de cearcane pronuntate, iar fata de vocea lui aproape stinsa a contrastat voce ei hotarata...

- Dar daca eu as pleca acum, ma vei astepta?

...si fara alte cuvinte, s-a ridicat si a plecat...

A ajuns suficient de repede de cealalta parte a usii de la intrare. Doua secunde in plus si ar fi vazut cum o bufneste plansul, iar asta cu siguranta nu ar fi vrut.

El a ramas perplex...privind in gol si nestiind ce sa faca in continuare, caci la asa ceva chiar nu se asteptase. Iar atunci a dat cu ochii peste scrumiera plina si peste pachetul de Dunhil aruncat la intamplare pe masa...se apucase de fumat...si atunci si-a dat seama cat de mult rau ii facuse si nu-i venea sa creada...

Si a inceput sa planga...Nu mai facuse asta pana atunci, dar simtea ca numai asa se putea elibera partial.

Dar ea nu plecase...statea pe hol, pe treptele blocului si plangea...iar el plangea in bucatarie...

Aparent, in acel moment nu ii mai despartea decat o usa ce putea fi oricand deschisa... Intrebarea este insa cine o va deschide? Si, odata deschisa, va mai conta cine a plecat si cine a asteptat?

Tu ai deschide usa? Sau ai astepta?

Vid

„Sunt nebuna, da! Vorbesc cu un inel. Asa si ce-i cu asta?!

Da, e frustrant ca nu imi raspude inapoi, dar macar lui ii pot spune tot ce nu iti pot spune tie. Lui ii pot spune ca te-am mintit cand ti-am spus ca nu ma indepartezi de tine si ca nu esti un idiot. Pentru ca exact asta esti, un idiot care ma indeparteaza de el! Pentru ca nu raspunzi la telefon si pentru felul cum te porti cand nu suntem doar noi doi in variant fata in fata. Pentru ca as vrea sa iti tip in fata toate chestiile astea, dar pentru ca nu pot. De ce nu pot? Probabil de proasta, din aceleasi motive pentru care te-am mintit, pentru ca nu vreau sa te fac sa te simti prost si pentru ca imi place sa te vad asa cum esti cand ne vedem doar noi. Pentru ca la acel “tu” tin, inca tin, dupa atata timp.

Si ma mint singura. Firar a dracului de treaba, ma mint singura si imi spun ca de data asta te-ai schimbat si ca nu o sa mai faci nimic din toate lucrurile care ma deranjeaza atat de mult. Dar gresesc mereu. Si am gresit si de data asta si imi vine sa urlu. Oare chiar nu vezi toate lucrurile astea?

Stii, te urasc in unele momente. Sau cel putin asa am impresia. Adevarul este ca de fapt ma urasc pe mine in momentele alea. Si ma urasc pentru ca ma atasez exact de persoane care ma fac sa sufar, si ma urasc pentru ca nu pot fi indiferenta, si ma urasc pentru multe alte motive...

As vrea sa-ti pot striga toate aceste lucruri in fata, dar nu pot. Si tocmai de-aia le scriu.stiu ca oricum nu le vei citi vre-odata si tocmai de-aia imi e mai usor…De fapt, nici macar daca ai stii toate lucrurile astea nu stiu daca s-ar schimba ceva. Schimbarea trebuie sa vina de la mine. Sa invat sa spun nu…dar nu pot...si pentru asta ma urasc...“

De fapt ceea ce ura cel mai mult era sa scrie in jurnal, iar ceea ce scrisese era atat de alandala, nici urma de stilul ei. I se parea atat de fals sa se destainuie unei foi de hartie…dar cu toate astea plangea…si erau lacrimi de furie. Niciodata nu avusese un jurnal si nu intelegea ce se intampla cu ea acum. A privit perplexa agenda pe toate partile…a rasfoit cele cateva pagini pe care le scrisese si nu-i venea sa creada, pur si simplu nu se recunostea in randurile scrise. Si tocmai ea care isi spusese de atatea ori ca nu va pati asa ceva…pur si simplu refuza sa conceapa.

Era o seara linistita de iarna si focul ardea in semineu. Da, un ciseu, unul din tablourile alea idealiste. Ah, cat si-ar fi dorit sa fie si in sufletul ei macar o parte din linistea ce o inconjura. Dar se simtea ca un vulcan gata in orice moment sa erupa. Stia ce va urma si totusi i se putea citi o urma de nerabdare pe chip in asteptarea deznodamantului.

Si apoi s-a intamplat…totul a durat mai putin de o secunda…a fost unul din acele gesturi pe care nu le poti controla, unul din acele instincte caruia nu vrei sa i te impotrivesti …si a aruncat inelul in foc. Nu stia de ce a facut asta, stia doar ca focul mistuie tot si probabil isi dorea sa mistuie toata durerea ei si tot ce avea legatura cu el si cu inelul acela. Iar apoi a inceput sa planga. Siroaie de lacrimi i se prelingeau pe obrajii rosii, fara macar sa stie de ce…fara sa stie ce o durea mai tare. Privea in gol si lasa lacrimile ca curga de parca astfel ar fi pecetluit un juramant sau ar fi dus la bun sfarsit un ritual…

Iar apoi s-a enervat si a aruncat in foc si agenda in care scrisese cu putin timp inainte. Pentru ca era convinsa de faptul ca nu va mai vrea niciodata sa isi aminteasca ce scrisese si cum se simtea atunci cand o facuse.

Si privea in continuare in gol, cu ochii mari…si flacarile se inteteau…la fel si lacrimile ei…Dar nu mai simtea nimic, nici durere, nici ura, si nici regret…era doar ea intr-un vid interior infinit, holbandu-se la un foc in care ardeau ultimii doi ani din viata ei…si era singura…si era cald…si era bine…dar era vid, intuneric si nu mai era nimic…

Si ii va fi dor, foarte dor…

Baiatul din realitatea visului meu

“Era-ntr-o dimineata, o alba dimineata, a aparut cu parul ei in vantul iernii nins…”

Nu stia de ce a fredonat toata dimineata melodia asta. Cu toate astea, insa, erau o multime de amintiri ce o legau de versurile astea.

Ar fi vrut atat de mult sa opreasca timpul in dimineata asta, sa-l opreasca si sa faca clipele eterne.

Intotdeauna a iubit diminetile lungi in care o trezeau mirosul cafelei urmat de mirosul lui. Ah...acel miros...dumnezeule, cat de mult s-a chinuit sa isi dea seama cu ce seamana. Bineinteles ca nu a reusit, si pentru a-si suprima efortul a concluzionat ca este un miros unic, un miros al iubirii. Da! Asa mirosea pentru ea iubirea! Nu stia inca, decat din auzite, ce este, ce forme poate lua sau cat de multa suferinta poate provoca. In schimb stia cum mirosea. Si era tare mandra de asta.

Iar dupa ce se obisnuia cu cele 2 mirosuri intuia exact momentul in care urma sa primeasca sarutul, tocmai de-aia se incapatana, exact ca un copil mic, sa deschida ochii.

Se pacalea singura de cele mai multe ori. Si asta pentru ca in fiecare dimineata avea impresia ca razele de lumina ii invadeaza intimitatea si, asemeni unei menghine ii deschid fortat ochii, tinandu-i tintuiti asa pentru tot restul zilei. Iar lucrul acesta o epuiza teribil, fie si numai imaginandu-si-l. Credea ca daca amana sa deschida ochii va reusi in sfarsit sa opreasca timpul. Macar pentru cateva clipe. Cat de mult si-ar fi dorti sa amane inceputul fiecarei zile in care nu se simtea pregatita pentru ce urma.

Iar el stia foarte bine ce-si dorea ea. Tocmai de-aia purta unul din hanoracele alea pufoase in care ea adora sa isi ascunda chipul. Era un gest atat de copilaros, dar pentru ea era atat de important, aproape sacru. Acela era momentul in care simtea cum se contopeste cu mirosul iubirii ei. Da! era doar al ei, nimeni altcineva reusind sa ii inteleaga semnificatia. Si pe tot parcursul gestului se simtea in deplina siguranta pentru ca el o tinea in brate. In momente ca astea nu-si putea dori nimic mai mult de-atat siera sigura ca a atins fericirea deplina.

Tocmai de-aia isi dorea sa opreasca timpul in unul din aceste momente...cand este doar ea, el, si mirosul iubirii lor. Era singurul mod in care isi putea imagina eternitatea si ar fi dat orice pentru ea...

Dar m-am trezit...si nu mai esti, iar din mirosul tau puternic a mai ramas doar o urma vaga aproape insesizabila...ai luat cu tine si hanoracul tau si diminetile mele si chiar si eternitatea la care visam. Dar cred ca asta a fost totul...un vis...unul prea scurt si prea frumos. Si cu toate astea imi lipsesti...enorm...

Mi-e dor de tine si te vreau inapoi. Vei ramane mereu baiatul din realitatea visului meu...

Scrum.

Asta e tot ce a mai ramas din tigara pe care o fumai ieri. Un scrum inecacios, un scrum pe care doar privindu-l in scrumiera il si simti cum…

Iar aberez. Nu e scrum in scrumiera si nu te-am mai vazut fumand de o luna. Vroiam doar sa spun ca ma simt arsa pe interior. Simt ca depozitul de energie, dorinta, pasiune, placere a ars aproape de tot.

Si ma intrebati toti ce am patit…e atat de frustrant sa nu pot spune. Sa zic „nimic“ cand stiu foarte bine ca nu e asa si sa imi musc buzele in loc de „lasati-ma dracului in pace“. Si toate astea pentru a pastra aparentele.

Urasc prejudecatile si principiile absurde. De ce trebuie sa mint atunci cand nu ma simt bine? De ce sa afisez zambete false atunci cand nu am chef sa zambesc? De ce sa fiu altfel decat sunt eu, doar pentru altii?

De aici pornesc toate tampeniile de genu‘...falsitate si ipocrizie. Din dorinta de a fi perfect si de a impresiona. Mai trist este cand uiti cine esti de fapt si nu te mai poti regasi.

Nu spun ca sunt falsa. Nu intotdeauna. De fapt, nu prea des. E doar acelasi cacat cu „mastile“ pe care il stie fiecare. O prostie, de altfel, dar o prostie care functioneaza de minune.

Deci nu as putea spune ca m-as fi pierdut din cauza falsitatii. Nici macar nu stiu de ce m-am pierdut, cu atat mai putin unde m-as putea regasi.

Dar nici macar nu am timp sa ma gandesc. Iar intr-un mod mai mult, sau mai putin serios, chiar trebuie sa ma gasesc. Simt asta. Dar nu am timp...

...si timpul e scrum...el chiar este.

My neverending story

Ceea ce vreau eu sa scriu nu se scrie, nu se povesteste, doar se simte. E una din povestile alea prea lungi pentru o seara, prea lungi pentru o viata chiar, pentru ca de fiecare data iti dai seama ca ai omis ceva sau ca ai pierdut firul si vrei sa o iei de la capat. De ce de la capat si nu de unde ai ramas?! E simplu. Pentru ca te amagesti cu propriile amintiri, te simti imbatata de mirosul lor si te lasi purtata de euforia momentului fara sa iti dai seama cat de mult rau iti faci din nou…si din nou...si din nou…

E cea mai lunga poveste pe care o stiu. Mi-ar fi mai usor sa spun, ca si in basme, ca este o poveste fara sfarsit. Si as zice asta pe drept motiv, pentru ca inca nu i-am gasit sfarsitul si as putea jura ca nu il voi gasi vreodata chiar de ar fi chiar in fata mea. Si asta poate si pentru ca as refuza finalul, as refuza sa accept faptul ca s-a terminat, si m-as amagi fie si numai cu ganduri si cu amintiri a ceea ce a fost odata, orice numai sa tin aprinsa acea flacara de care am atata nevoie. Flacara care chiar daca uneori pare stinsa stiu ca a ramas macar o mica cantitate de jar si ca este suficienta o singura adiere usoara de vant pentru a fi reaprinsa. Ahh, acea flacara…cat mi-as dori sa o tin aprinsa tocmai cu amintirile, dorintele, pasiunile, promisiunile, minciunile, sperantele, asteptarile, visurile, bucuriile, dezamagirile, frustrarile din acea vreme…cat mi-as dori sa le pot strange pe toate si sa le ard, sa vad cum sunt cuprinse de flacari si cum ramane doar cenusa. Probabil ar iesi un foc de tabara grozav la cat de multe lucruri s-au adunat. Iar cenusa sa o strang si sa o imprastii de undeva de sus, de pe o stanca. Nu am idee ce ar trebui sa simbolizeze asta, dar pentru mine ar fi ca si cum le-as transmite tuturor povestea mea, dar nimanui in intregime. Astfel nimeni nu va putea pretinde ca ma cunoaste, pentru ca a ma cunoaste ar insemna a aduna la un loc toate firele de cenusa risipite. Si ma indoiesc ca ar reusi cineva acest lucru, indiferent de sacrificiile pe care le-ar face. Iar asta este pur si simplu pentru ca puzzle-ul sufletului meu are prea multe piese si nici o instructiune despre cum ar trebui ele asezate.

Iar povestea?!..ahh da…cred ca ramane pe alta data. Imi mai lungesc propriul supliciu. De ce?! Nici eu nu stiu. Sper sa aflu in curand.

Nebun de alb...

Doar pentru ca este una din melodiile care iti intra la suflet si raman acolo...

Nebun de alb - Emeric Imre

Si pentru ca si versurile poeziei sunt la fel de superbe...

Acum sunt mai pustiu ca totdeauna,
De cand ma simt tot mai bogat, de tine,
Si-mi stau pe tample soarele si luna,
Acum mi-e cel mai rau si cel mai bine

M-as jelui in fel de fel de jalbe
In care nici n-as spune cum te cheama,
Patrate negre si patrate albe
Imi covarsesc gradina si mi-e teama

Si uite, n-are cine sa ne-ajute,
Abia-si mai tine lumea ale sale
Si-ntr-un perete alb de muze mute
Nebunii negrii cauta o cale

Prin gari descreierate - accidente,
Marfare triste, vin in miezul verii,
Iar eu sunt plin de gesturi imprudente,
Ca sa te-apropii si ca sa te sperii

Jur-imprejur privelisti aberante,
Copii fragili ducand parintii-n spate,
Batrani cu sanii gri de os pe pante
Si albatrosi venind spre zari uscate

Mi-e dor de tine si iti caut chipul
In fiecare margine a firii,
In podul palmei, daca iau nisipul,
Simt un inel jucandu-se de-a mirii

Te-aud in batalii din vreme-n vreme,
Ostasii garzii tale ti se-nchina,
Iubita mea cu foarte mari probleme,
Cu chip slavon si nume de regina

Fiorul rece prin spinare-mi trece
Cand mi-amintesc cu gene-nlacrimate
Ca tu, de la etajul treisprezece,
Voiai sa te arunci sa scapi de toate

Dar tu-ntelegi, de fapt ca nu se cade
Sa-ti pui in cumpana intreaga viata,
Ca nu-s in joc abstractele rocade
Ci sangele ce fierbe sau ingheata

Neputincioasa, trista si frigida
Asa ai fost si apareai senina,
Dar cel care-a stiut sa te deschida
Nu-i fericit, ci imbatat de vina

De te lucram sarguincios cu dalta,
De te faceam din carnea mea, iubito,
Nu deveneai, cum astazi esti, o alta,
Pe care la caldura am trezit-o

Lasand ambitiile de o parte
Ne aruncam in marea nemiloasa
Si-mpreunati, ca filele-ntr-o carte,
Ne facem din sudoare, sfanta casa

Pe urma vin ceilalti sa ne-o distruga
Si ochii tai ma cauta intruna
Si eu inalt nefericita ruga
Purtand pe tample soarele si luna

Si te iubesc cu mila si cu groaza,
Tot ce-i al tau mi se cuvine mie,
Ca un nebun de alb ce captureaza
Regina neagra pentru vesnicie

Nebun de alb - Adrian Paunescu

Dorintele pe timp de criza

Am prins o stea…sau cel putin imi place sa cred ca asa a fost, ca am inchis-o undeva in suflet, in acelasi loc de unde a evadat dorinta mea. Macar acum am o garantie ca daca nu imi vor indeplini dorinta le voi pastra steaua.

Cui?

Habar n-am…celor care se ocupa cu chestiile astea… Oare exista o industrie a dorintelor? Au contract de colaborare cu centura de asteroizi si cu organizatia pestisorilor aurii? Dar drepturile pestisorilor aurii cine le apara?

Ahh dar sa nu uitam de gargarite…am vazut cam putine vara asta, cred ca s-au plictisit sa fie aruncate de colo-colo si au reziliat contractu’ pentru dorinte. Meritau si ele un concediu bine platit undeva pe o insula indepartata…deci ne luam adio si de la cantecelele tematice “gargarita-rita zboara-n poienita…unde o-i zbura, acolo m-oi marita!”. Chiar crezi ca acolo te vei marita?! Ma indoiesc.

Mi-am amintit! Mai era si smecheria cu trifoiu’ cu patru foi. Dar nu au fost prea multi care sa fi gasit unu. Oare daca se modifica genotipic trifoiul obisnuit cineva o sa se imbogateasca? O sa vedem in scurt timp la tarabe pungute cu trifoi si vom auzi voci infundate care ne vor indemna sa ne cumparam doza de dorinte? Dar daca se va vinde tot la doza va crea dependenta? Vom fi dependenti de dorinte? Dar nu suntem deja?

Cu potcoavele nu e afacere rentabila. Sunt prea grele domne’. Nu cara omu’ ditamai potcoava dupa el zilnic doar ca sa prinda loc in autobus sau medicamente compensate la farmacie…ca dehh…dupa posibilitati. Si nici sa mai fi cosar nu e placut. Unde mai pui, pe langa inconfortul creeat de funingine, ca trebuie sa investesti in imagine. Pai cine a mai vazut cosar slab?! Gandeste-te, deci, cat trebuie investit pana reusesti sa capeti ceva proportii…si cu vremurile astea grele…

Deci nici nu mai incape indoiala…pana si industria dorintelor ajunge sa dea faliment… Iar noi ce facem?! Pai cam ce facem in general…ne conformam… La urma urmei putem trai si fara dorinte, nu?! Ca doar e criza…

Sunt Simona pentru ca...?!

Nu, nu am avut recent vre-o criza de personalitate, sau ceva asemenator, pur si simplu mi-am pus intrebarea "de ce sunt Simona, si care sunt lucrurile care ma definesc?". Nu stiu daca astea sunt cele mai bune motive, dar stiu sigur ca nu sunt singurele. (Nu stiu exact de ce am preferat sa ma opresc la 100, nu e ca si cum nu as mai fi avut inspiratie sa scriu, a fost ceva de moment ).

Si fara alte introduceri…sunt Simona pentru ca…

1. Pentru ca fiecare zi in care nu zambesc o consider o zi pierduta

2. Pentru ca imi plac surprizele

3. Pentru ca iubesc sa fac balonase de sapun

4. Pentru ca imi plac baloanele in general

5. Pentru ca vorbesc mult

6. Pentru ca inca invat sa tac si sa ascult

7. Pentru ca imi place sa fiu alintata

8. Pentru ca atunci cand raman fara idei afisez o figura de om ganditor=))

9. Pentru ca ador sa pierd vremea intinsa pe iarba

10. Pentru ca am imaginatie (mai mult sau mai putin bolnava)

11. Pentru ca imi place sa ma uit la nori si sa ii asociez cu diferite lucruri

12. Pentru ca iubesc stelele si luna si le-as privi intr-una

13. Pentru ca verbul care ma defineste este “a simti”

14. Pentru ca inca sunt un copil

15. Pentru ca incerc sa par matura

16. Pentru ca sunt sincera

17. Pentru ca uneori ascund in spatele unor masti lucrurile care consider ca i-ar putea rani pe ceilalti

18. Pentru ca inca pot spera, desi uneori nu iese asa cum as vrea

19. Pentru ca gresesc

20. Pentru ca sunt orgolioasa

21. Pentru ca nu imi cer iertare de fiecare data cand ar trebui

22. Pentru ca ranesc mai multe persoane decat as crede si cu toate astea nu pot impiedica acest lucru

23. Pentru ca ofer totul celor care stiu sa-mi castige increderea

24. Pentru ca putinii care m-au vazut suparata/nervoasa nu isi doresc sa repete experienta=))

25. Pentru ca imi plac poeziile

26. Pentru ca ador sa ma uit la fulgere

27. Pentru ca merg cu 311 si asta a ajuns sa fie o parte din mine=))

28. Pentru ca ieri aveam o multime de idei despre ceea ce urma sa scriu, iar azi nu mai stiu

29. Pentru ca sunt irascibila

30. Pentru ca imi place sprite-ul si mec puisorul=))

31. Pentru ca imi place sa ma uit la ochii si la buzele oamenilor

32. Pentru ca vreau o multime de lucruri

33. Pentru ca imi iubesc prietenii si incerc cat de des pot sa o demonstrez

34. Pentru ca urasc sa ma trezesc de dimineata

35. Pentru ca imi place cand imi suna telefonul cu “die die die my darling”

36. Pentru ca ma amuza cum face Tonny cand imi suna telefonul=))

37. Pentru ca stiu sa ma distrez la petreceri

38. Pentru ca imi plac cartile lui Marc Levy

39. Pentru ca sunt o fire visatoare

40. Pentru ca reusesc mai mereu sa o dau in bara cu stil

41. Pentru ca pot sa rad mult, enorm de mult

42. Pentru ca imi fac prieteni cu usurinta

43. Pentru ca la fel de usor pot sa stric prietenii

44. Pentru ca judec persoanele dupa aparente, oricat de mult mi-as dori sa nu fac asta

45. Pentru ca adesea am mustrari de constiinta, desi nu arat asta intotdeauna

46. Pentru ca vreau sa-mi fac un tatuaj

47. Pentru ca imi plac chestiile legate de simboluri

48. Pentru ca ador comediile, iar horror-urile doar in conditii deosebite

49. Pentru ca am camera portocalie cu dungi albastre

50. Pentru ca o ador pe Cori si poza noastra din clasa a 6-a=))

51. Pentru ca imi place sa ma contrazic

52. Pentru ca detest rozul

53. Pentru ca imi place sa incerc lucruri noi

54. Pentru ca retin detaliile legate de persoanele importante din viata mea

55. Pentru ca in acelasi timp sunt uituca si aiurita uneori

56. Pentru ca sunt imprevizibila

57. Pentru ca urasc ipocrizia si minciuna

58. Pentru ca ma atasez usor de oameni

59. Pentru ca persoanele de care ajung sa ma atasez ajung sa ma dezamageasca cel putin odata

60. Pentru ca dezvolt un spirit eco =))

61. Pentru ca urasc ticaitul ceasului sau orice alt semn evident al trecerii timpului

62. Pentru ca atunci cand sunt suparata am nevoie de liniste multa

63. Pentru ca imi place ciocolata

64. Pentru ca sportul meu preferat este skiul (not)

65. Pentru ca animalul meu favorit este strutul (nu neaprat)

66. Pentru ca imi place Suborg ( !!! daaa )=))

67. Pentru ca am o multime de idei

68. Pentru ca imi place sa merg la circ

69. Pentru ca ascult French kiss/kiss fm

70. Pentru ca sunt blonda si am ochi albastrii

71. Pentru ca ma enerveaza persoanele care intarzie excesiv (vezi punctul 24)

72. Pentru ca ma adaptez cu usurinta la situatii noi

73. Pentru ca imi place sa-mi transpun in versuri sentimentele si ideile

74. Pentru ca iubesc rasariturile si apusurile

75. Pentru ca nu am voce, iar dusul meu stie asta cel mai bine

76. Pentru ca imi vin idei filozofice fix cand nu are nimeni chef de asa ceva=))

77. Pentru ca ma enervez daca nu sunt ascultata

78. Pentru ca am atentie distributiva

79. Pentru ca ador ciresele

80. Pentru ca pot si stiu sa imi sustin punctele de vedere

81. Pentru ca am putere de convingere

82. Pentru ca am o vaca biodegradabila facuta din “pufuleti” lipiti =))

83. Pentru ca nu spun ceea ce simt intotdeauna, sau nu o spun cand si cat ar trebui

84. Pentru ca, cu toate astea , stiu sa demonstrez cand tin la cineva

85. Pentru ca imi place sa cred ca sunt o pata de culoare intr-o lume cenusie

86. Pentru ca pot sa manipulez persoane si mai fac asta din cand in cand

87. Pentru ca sunt optimista in majoritatea timpului

88. Pentru ca atunci cand ma plictisesc am nevoie de ceva/cineva care sa ma scoata din rutina

89. Pentru ca Alex ma considera un soare si nu o luna

90. Pentru ca prietenii ma plac asa cum sunt

91. Pentru ca imi place sa cred ca influentez viata tuturor persoanelor cu care interactionez

92. Pentru ca imi plac noptile linistite de vara

93. Pentru ca iubesc nisipul fierbinte si valurile reci ale marii

94. Pentru ca as inchide intr-o capsula a timpului perioada adolescentei

95. Pentru ca imi place sa imi amintesc diferite intamplari/povesti

96. Pentru ca mi se face dor usor de persoane de care poate nu ar trebui

97. Pentru ca fac o multime de lucruri care nu ar trebui, tocmai pentru ca nu trebuie

98. Pentru ca pot sa fac orice imi propun, sau cel putin sa incerc

99. Pentru ca nu eram sigura , cand am inceput lista, ca o voi termina, dar acum sunt mandra de ceea ce am reusit ( a se citi: pentru ca sunt perseverenta)

100. Pentru ca asta stiu sa fac cel mai bine si se pare ca ma descurc de minune.

Sonet

Prin ceaţa dens-a gândurilor mele

Te văd în amintiri ce-mi par străine

Căci ştii că departarea ta de mine

E unul dintre lucrurile grele.

Şi-ţi simt şi-acum căldura din privire,

Şi nuanţa feţei tale străvezii,

Parfumul pielii de mure şi de vii

Ce-mi îmbăta întreaga mea simţire.

Şi-oricât de mult mi te-aş dori acuma

Să vi din ceaţa minţii şi să-mi cazi,

În braţe şi să-ţi pot şoptii într-una,

Cum te iubesc în cuget şi-n simţiri,

Şi cum nici timpul nu poate micşora

Dragostea ce ţi-o port de-a pururea.