Avea emotii atat de mari incat simtea ca se topeste, desi temperatura era suficient de scazuta astfel incat sa nu existe acest risc. Isi alesese cu mare grija locul unde avea sa ofere ultima reprezentatie din aceasta stagiune si pregatise totul in cele mai mici detalii timp de saptamani intregi. Avea sa fie cea mai mare reusita a lui si, data fiind ziua in care urma sa aiba loc spectacolul, miza ca o nota de imprevizibilitate ii va garanta si mai multe aprecieri.
De asemenea nu trebuie uitat faptul ca era un romantic incurabil si tocmai din acest motiv si-a ales ca loc pentru marea sa reprezentatie o poiana retrasa in care se aflau doi indragostiti. Poate era un cliseu pentru colegii lui de trupa dar pentru el dragostea sincera a celor doi tineri reprezenta cel mai frumos lucru si simtea o onoare imensa ca prin simpla lui prezenta ar putea pecetlui intr-un fel relatia celor doi.
Era o dupa amiaza placuta de martie in care vantul nu avea sa il deranjeze absolut deloc. Cu toate astea insa, tot avea emotii, aflandu-se abia la prima experienta de acest fel. Inutil au incercat colegii pe de-o parte sa il incurajeze sa se bucure de fiecare moment si sa aiba incredere in sine, dar pe de alta parte, in cazul in care spectacolul nu va avea impactul dorit, sa nu puna la suflet tot ceea ce aude pentru ca de cele mai multe ori oamenii jignesc involuntar, lasandu-se purtati de valul prejudecatilor.
Intr-un final si-a facut curajul necesar si a pornit. Si-a dat drumul din inaltul cerului si se balansa atat de lin catre pamant, dar in acelasi timp capata o viteza ametitoare. Simtea adrenalina cum creste odata cu apropierea sa de sol si acelasi lucru se intampla si cu increderea sa in sine. Se simtea un zeu pogorandu-se printre muritori...numai de-ar fi stiut in momentul ala de cata naivitate da dovada prin ceea ce gandea...
Totul a durat mai putin de cateva minute...s-a apropiat de pamant suficient de mult cat sa ii zareasca pe cei doi intradostiti. Pentru el, acesta reprezenta punctul culminant al spectacolului. Practic, pentru ei fusese totul si fara sa isi dea seama simtea nevoia sa ii fie apreciat intregul efort de catre cei doi. Insa nu urma sa fie deloc asa...fata parea ca se bucura pe deplin de spectacolul creat, razand si invartindu-se, insa... ceva parea a nu fi in regula cu baiatul...din ceea ce vedea pe chipul lui nu se putea citi nici urma de incantare. Atunci in sufletul micului nostru artist a inceput sa se strecoare indoiala si teama. Se gandea ca poate nu s-a ridicat la asteptarile baiatului, ca poate a gresit cu ceva. Nu isi putea imagina ce a mers prost iar propria candoare nu ii permitea sa vada adevarul. De fapt, nici nu putea concepe existenta unui adevar atat de dur...pentru el nu exista suparare, nici durere si mai ales nu intelegea care-i treaba cu nemultumirea. Se intreba adesea de ce sunt oamnii nemultumiti cand, spunea el, sunt de o infinitate de ori mai multe motive sa fi fericit. Dar, pentru a nu ma abate prea mult de la firul povestii, iata ce discutie a surprins intre cei doi...
- Hai, serios, bucura-te si tu macar putin! Uite cat de frumos e, cum poti fi atat de insensibil in fata unui asemenea spectacol? Hai, nu mai fi posac! Ridica-te si invarte-te cu mine! ... cu greu le-a distins ca fiind vorbele fetei, rostite printre hohote de ras...
- E na! Termina cu tampeniile astea! Te porti de parca am mai fi copii...oricum e doar ceva temporar...pana maine o sa uiti ca s-a intamplat. Nu inteleg de ce te agiti atat...sunt doar cativa fulgi de nea la inceput de martie...
Asta a fost tot ce a auzit, o pala de vant lovindu-l in plin si impingandu-l la cativa metri distanta. Cu toate astea, auzise mai mult decat suficient...cuvintele ii rasunau in cap asemeni unei placi de gramofon zgariata...”sunt doar cativa fulgi de nea”...nu credea niciodata ca oamenii pot spune asa ceva la adresa lor...nu meritau atata desconsiderare...el care alesese sa isi sustina primul spectacol la inceputul primaverii, fiind constient ca va fi si ultimul, dar tocmai datorita faptului ca ii placea sa traiasca intens fiecare experienta a considerat ca va fi suficient...el care...el care avea o parere atat de buna despre oameni, care ii considera cele mai nobile fiinte datorita faptului ca erau capabile de sentimente pe perioade lungi de timp, pe cand existenta lui reprezenta intruchiparea efemeritatii...
Toate acestea i-au trecut prin gand in cele cateva clipe cat a mai durat pana a atins pamantul, cald inca dupa atingerea primelor raze de soare din acel an. Era atat de trist...ii fusesera demonstrate ca fiind false cele mai adanci convingeri ale sale...
Zeci de alte intrebari i-au trecut prin minte dar nu mai gasea rostul niciuneia dintre ele, considerand totul ca fiind zadarnic...si astfel, singur si deznadajduit si-a petrecut ultimele clipe, rostind mecanic „sunt doar un fulg de nea...doar un fulg...”...iar apoi s-a topit.
Desigur, in tot acest timp cei doi nici nu aveau cum sa banuiasca drama prin care a trecut micul fulg de nea ce se crezuse un artist si ii crezuse pe ei niste fiinte incapabile de a produce suferinta. Ei si-au continuat discutiile cotidiene, in timp ce un suflet atat de nobil pierise indurerat din vina lor...
Dar totusi...de ce baiatul nu s-a putut bucura de asa zisul spectacol reprezentat de ultima ninsoare?! De ce oamenii asteapta de fiecare data sa cada cortina pentru a aprecia valoarea unui spectacol, dar nu pot da dovada de suficienta onestitate pentru a-i aprecia valoarea si in timp ce se joaca?! De cate ori nu ti s-a intamplat si tie sa te gandesti cu nostalgie la un anumit eveniment si sa regreti faptul ca nu ai profitat la maxim de el in momentul respectiv?! ...
Gandeste-te la asta...micul meu prieten, pe care sunt sigura ca l-ai cunoscut si tu iarna asta, ar aprecia...
S.
