Adesea se intreba de ce lucrurile bune se intampla dimineata…sau de ce primele ganduri din zori iti influenteaza restul zilei?! Si refuza, refuza cu ardoare sa mai creada in lucrurile astea. Incerca sa fie acea persoana care sa inoate contra curentului tocmai pentru ca toti ceilalti se lasau purtati de el. Cine nu o cunostea ar fi zis desigur ca e bazata pe irationalitate aceasta dorinta…dar nu este asa…niciodata nu a fost. Era felul in care demonstra ca este diferita, era exact amprenta ei de unicitate si originalitate…
Si ar fi vrut sa scrie si de data asta, dar ceva ii spunea sa nu o faca. Citise atat de multe chestii proaste in ultima vreme incat numai ideea ca poate nu isi va atinge potentialul maxim o ingrozea. Si atunci s-a decis sa vada...da, era ceva cu totul nou pentru ea asa ca s-a hotarat sa incerce...
A fost nevoie doar de o secunda cat sa inchida ochii, apoi rotile imaginatiei s-au pus in miscare exact ca rotile unui vechi ceasornic. Si cu fiecare clipa mrejele celor mai ascunse fantezii ale sale se desfasurau, punand bazele unui peisaj feeric. Iar ea era in acelasi timp si personaj si spectator in propriul ei basm si totul parea atat de ireal...era fantastic felul in care vedea totul detasandu-se de propriul trup...a vazut astfel, dintr-un plan superior, intregul cadru natural. Lacul a carui liniste aparenta era perturbata pana si de cea mai mica unda, soarele de-un rosu aprins ce scalda imprejurimile intr-o atmosfera de apus cotidian, dar in acelasi timp de-o diafinitate aparte, iar la zenit bolta cereasca dominata de nori densi ce pareau ca si-au impus suprematia fara nicio duficultate. Era absolut fascinata de peisaj si statea pe pontonul subred fixand cu privirea un punct in zare, fiind cu atat mai captivata de intregul spectacol la care asista in doua ipostaze diferite, cu cat constientiza ca este rodul imaginatiei sale, o imaginatie de care nu ar fi crezut vre-odata ca dispune in asemenea masura.
Ar fi putut sta asa ore, zile in sir, mai ales datorita senzatiei ca se afla intr-un spatiu atemporal, dar rafalele de vant inscate din senin i-au tulburat linistea devenita deja covarsitoare. Si poate nici nu ar fi sesizat adierea vantului daca nu ar fi inceput, la scurt timp dupa acesta, o ploaie torentiala. Iubea ploaia si nu rata nicio ocazie sa admire o furtuna perfecta, dar de data asta ceva era diferit...statea perplexa in mijlocul furtunii, imbatata de o atmosfera calda ce contrasta acerb cu raceala stropilor de ploaie si simtea cum fiecare picatura atinge mult mai adanc decat albul transpatent al rochii. Era ca si cum intreaga natura ii juca o farsa. Una reusita, dar totusi o farsa. Ca si cum cu totul altceva ar fi vrut sa ii arate dar ar fi avut nevoie de un ritual initiatic pentru a putea vedea acel ceva...
Involuntar si-a dat sandalele jos si le-a aruncat cu nonsalanta pe scandurile subrede ale pontonului, iar privirea i-a revenit asupra acelui punct imaterial din departare. Pe chip i se citea cu usurinta tensiunea si frustrarea...ar fi vrut sa inteleaga ce se petrece, iar cele doua perspective din care privea simultan lucrurile nu o ajutau deloc, ba din contra...ar fi vrut sa tipe, dar stia ca nu ar auzi-o nimeni...ar fi vrut sa planga, dar stia ca lacrimile i s-ar confunda cu picaturile de ploaie...ar fi vrut sa faca o multime de lucruri insa, paradoxal, in acel moment nu gasea justificare logica pentru niciunul dintre ele...
Iar atunci a aparut...el...in capatul celalalt al pontonului, lasand o umbra lunga ce ajungea pana la picioarele ei goale. In mod normal i-ar fi spus sa plece, i-ar fi spus ca si-a pierdut de mult dreptul de a se intoarce...i-ar fi spus multe lucruri in mod normal, dar nimic din ceea ce traia nu mai facea parte din sfera normalitatii. Si s-a multumit doar sa il priveasca cum se apropie, simtind o placere vadita cand stropii reci de ploaie ii biciuiau fata. Dar asta nu parea sa il deranjeze, ci din contra, il motiva din ce in ce mai mult...si pana sa isi poata relua firul gandurilor, deja ajunsese langa ea si o tinea in brate...tremura din fiecare incheietura si acest lucru i-a starnit un hohot de ras...nu avea nici cea mai vaga idee asupra a ceea ce se petrecea cu ea, dar se simtea in siguranta si ar fi ramas asa pentru o eternitate in micul ei paradis atemporal...
Insa intrebarile au inceput sa ii navaleasca in minte cu o viteza ametitoare, si indata ce gasea raspuns uneia, multe altele se iveau. Si trecand astfel de la o intrebare la alta, si manata de o curiozitate distructiva s-a intrebat ce se va intampla daca si-ar dori mai mult...vroia sa il sarute. Nu a fost nevoie decat de o clipa ca gandul sa se infiripe si deja se simtea coplesita de intensitatea dorintei...iar in cele din urma a cedat. Nu ar fi crezut ca dupa toate cele intamplate anterior ar mai putea simti ceva mai puternic, insa s-a convins ca se inselase amarnic...dar de la bucurie si implinire, simtamintele ei au transcens cu usurinta catre mandrie, iar mai apoi orgoliu nejustificat...iar asta, se pare ca a pus capat, reusind sa naruie intregul edificiu al autocunoasterii exact cand ajunsese la cheia de bolta...
...Pentru ca pana si cele mai trainice edificii, lovite constant de asemenea furtuni interioare au nevoie de o cheie de bolta pe masura...
