Nu vreau sa treaca. Inchid ochii, ma concentrez si incerc sa profit de fiecare clipa la maxim, ignorand relativitatea timpului.
Inspir obsesiv. Simt fiecare gura de aer cum trece prin fiecare celula a corpului meu. Simt cum, odata cu aerul intra si viata in mine. Apoi expir. In mod normal, ar trebui sa simt cum iese viata din mine, nu?! Adica, din punct de vedere logic tot ce intra trebuie sa si iasa. Cel putin asa am auzit eu candva. Insa de data asta e o diferenta. Odata cu aerul „intrat”, intra si o parte din tine. Acea parte ce nu poate fi descrisa in cuvinte, acea parte aproape imperceptibila si de neinteles pentru ceilalti se pare ca ramane acolo.
Da, sunt o egoista notorie. Si afirm asta cu zambetul pe buze. Dar doar datorita tie, pentru ca de data asta ma refer numai la tine. Si eu sunt singura care poate indentifica acel miros, acea urma fina, dar in acelasi timp atat de puternica. Este ca si cum un lucru atat de mic face o diferenta atat de mare. Iar odata cu aerul inspirat, daca esti si tu prin preajma, involuntar inspir fericire.
Da! Sunt un geniu absolut! Am descoperit un nou miros! Oare va ajunge vre-odata in randul marilor parfumuri?! Sincer, ma indoiesc pentru ca, fiind singura care il poate percepe, sub nicio forma cu l-as putea conserva. Este un miros ce se cere a fi liber, un miros al incredereii, al afectiunii, al atasamentului, al sinceritatii si al devotamentului. Este o chintesenta. Si, sub nicio forma nu as putea comprima toate aceste simtiri intr-o fiola. Tot ce pot afirma este ca, oricat de haotic ar suna ceea ce am scris mai sus, ori de cate ori se face simtit acest parfum apar, involuntar, toate trairile mentionate, si multe altele imposibil de definit.
Iar ca o ultima mentiune, in locul lamuririlor suplimentare, multumirile sunt reciproce, si mai mult decat atat, sentimentul de fericire este dominant si persista.
***Inchid ochii si visez...visez ca dorm si ca visez ca te sarut...iar apoi deschid ochii si constat cu stupoare ca tot ce a mai ramas din visul visului meu este doar parfumul...si expir scurt, pentru a inspira obsesiv din nou si a relua intregul proces, convinsa ca nu a fost totul rodul imaginatiei mele...***
S. pentru V.
Hei, vino mai aproape!
Nu, nu, acum esti prea aproape!
Deci cine spuneai ca esti?
Iarta-ma, ti-am uitat numele.
De fapt, nici nu conteaza.
Stinge lumina, te rog!
Si apasa play!
Bun.
Acum poti fi oricine vreau eu, putem face si spune orice vrem si nu ne vede nimeni.
Nu, este o iluzie faptul ca tipu’ ala din dreapta ta se uita insistent in directia noastra.
Nimeni nu ne stie si nu stim pe nimeni.
...
Ok, acum aprinde lumina.
Am fost suficient de ipocriti pentru ziua de azi.
S.
Era una din diminetile alea superbe de iarna in care nu ai alceva mai bun de facut decat, ei bine, da, sa dormi. Exact asta isi propusese sa faca in dimineata aia...sa doarma cat mai mult.
Daca n-as stii ca e vorba despre ea, as spune chiar ca i se citea multumirea pe chip, concretizata intr-o urma fina a unui zambet in coltul gurii...era tot ce isi putea dori...asta desigur, pana cand ceva incepe sa sune insistent...
- La dracu, credeam ca mi-am inchis telefonu’! bombanea in timp ce, ridicata in capul oaselor, scotocea in disperare in pat, langa pat, si imediat urma sa se uite si sub pat cand si-a dat seama ca sunetul devenit deja agasant nu venea din camera...
- Sfinte cacat cui ii arde de vizite luni dimineata?!
Uneori chiar avea impresia ca toata treaba asta cu vorbitul de una singura nu va avea vre-un final prea placut. Desi le spunea cunoscutilor ca de fapt discuta cu eul ei interior, in cele mai groaznice ganduri se imagina internata intr-o clinica de psihiatrie in jurul varstei a treia. Dar cu siguranta mai era destul pana atunci, iar prioritatea de fata o constituia sa afle cine a infaptuit sacrilegiul de a o trezi in prima zii a saptamanii.
In timp ce soneria se parea ca luase o pauza, desigur nu mai mare de 3 secunde, pentru ca apoi sa reinceapa sa emita aceleasi sunete agasante, ea depunea un adevarat efort de a se elibera din cearceaf. Inutil se pare si, conformandu-se situatiei se ridica infasurata in cearceaf, si ajunge pe hol cu o falca-n cer si una-n pamant, nu inainte de a se impiedica de tot ce depasea inaltimea de 5 centimetri in drumul ei. Mereu isi jura ca va face ordine prin casa, dar pentru toate astea exista un „maine” salvator. Inca 2 pasi ...si...misiune indeplinita! Era pregatita sa faca o scena oricui ar fi fost in spatele acelei blestemate de usi...oricui mai putin lui, se pare...
- Tu ?! Ce dumnezeului cauti aici azi?! Si mai ales...la ora asta?!
- Uhm... Un ’neata ar fi fost mai potrivit, dar ma multumesc si cu primirea pe care mi-ai facut-o. Pot sa intru?
...probabil uimirea ramasese extrem de bine intiparita pe chipul ei, caci nu a reusit sa rosteasca nimic in urmatoarele secunde. Iar cand s-a mai dezmeticit putin statea deja in fata holului gol, iar el ii facea semn din bucatarie cu tigara proaspat aprinsa...zambea...
- Imi place...uhm...pijamaua ta.
- ...
- Vrei o tigara?
- ...
- Sa inteleg ca pot sa imi fac si o cafea pana te hotarasti sa-mi raspunzi? Mai vrei tigara asta sau pot sa mi-o aprind eu?
- Nu mai fumez! ...nu acelasi lucru ar fi spus si scrumiera plina de la geam, doar ca nu vroia sa ii faca pe plac cu absolut nimic... Si nu te atinge de nimic! Asta nu mai este de mult si casa ta!
- Da, iar asta cu siguranta nu e cea mai calduroasa primire la care m-as fi asteptat, dar nu te prostii, ce naiba, hai sa vorbim ca doi oameni maturi si seriosi ce suntem, sau, ma rog, pretindem a fi.
- Seriosi pe dracu’! M-am saturat sa ma sune toate curvele tale! Anunta-le macar ca ti-ai schimbat numaru’!!! Ah, si ai putea sa le zici sa mai schimbe textele introductive, oricum nu iti mai amintesti numele lor nici daca le-ai fi tras-o cu o seara in urma!
...hmm, avea nevoie de mai mult dramatism pentru ca era hotarata de data asta sa nu lase garda jos nici macar o clipa. Se saturase sa il primeasca ori de cate ori se intorcea iar mai apoi el sa plece din nou dupa cateva zile...iar in tot timpul discutiei se juca nervos cu telefonul, la ultimele replici agitandu-l cu putere in aer, in timp ce cearceaful in care inca era infasurata ii alunecase suficient de mult incat sa lase sa se vada maieul si bretelele lui usor lasate si ele.
- Nu mai e vorba de asa ceva. De data asta chiar m-am schimbat. M-am gandit numai la tine in ultima vreme. Crede-ma, te rog, ca n-as fi venit aici daca nu as vorbi serios. Chiar atat de idiot ma crezi?! Crezi ca nu stiam ce ma asteapta?!
- Ipocritule! Intotdeauna stii ce te asteapta si cu toate astea mereu te intorci cu aceleasi replici fumate!
...a rostit ultima replica intr-un ritm crescendo, accentuand primul si ultimele 3 cuvinte...si ca scena sa fie completa a aruncat telefonul pe geamul deschis si a fugit inapoi in dormitor. A ajuns suficient de repede incat sa incuie usa si in timp ce se gandea cum isi va recupera telefonul mai tarziu, norocul ei ca statea doar la etajul 1, rememora dimineata ei minunata de luni care se transformase intr-un adevarat esec...
- Natasha..te rog, asculta-ma! Vorbesc serios de data asta! Deschide usa sa putem vorbi!
- Nu deschid nicio usa, nu mai avem ce discuta! Ai impresia ca poti veni aici ori de cate ori ai chef si sa imi calci inima in picioare cu atata nerusinare? ...facuse un efort considerabil sa rosteasca intreaga fraza printre sughiturile si lacrimile aparute instantaneu.
- Uite, stiu ca indiferent orice as spune acum nu o sa ma crezi si stiu ca m-am purtat ca un nemernic in ultimele luni. Meriti ceva mai bun de-atat, dar pana si eu pot fi mai bun de-atat! Si stii si tu asta. Da, in sufletul tau inca stii asta! Te rog, spune ceva...
- ...
...iar el pur si simplu statea in fund rezemat de usa camerei ei si asculta...asculta fiecare suspin si fiecare lacrima, asculta si il dureau atat de tare tocmai pentru ca se stia vinovat...ar fi vrut atat de mult sa schimbe toate astea, dar era, desigur prea tarziu.
- Stii, ma gandeam ca nu o sa vrei sa vorbim sau ca nu o sa imi asculti toate argumentele...si stiu cat de mult iti place sa citesti scrisori...nu ma pricep aproape deloc la asa ceva, dar cu toate astea ti-am scris una...sper ca ea sa reuseasca sa iti explice mai bine decat am putut-o face eu...o las aici, cand vei fi pregatita o sa deschizi usa si poate o sa o citesti...
Cu toate astea insa, contrar oricarui motiv perfect rational, si fara a-si putea explica nici macar siesi, ea inca il iubea...
I-a auzit pasii indepartandu-se usor, apoi usa deschizandu-se si inchizandu-se in urma lui. Ar mai fi stat inchisa acolo cel putin cateva ore ca sa se linisteasca daca nu ar fi fost in schimb manata de curiozitatea ei excesiva. A deschis usa imediat si a vazut pe podea un plic pe care ii era scris numele cu cea mai chinuita caligrafie pe care o vazuse vre-odata.
Era ca si cum pana si pixului si hartiei le fusese teama de ceea ce continea plicul...si cu aceeasi teama in suflet si cu mainile tremurandu-i l-a deschis si ea...
"Nu vreau sa mai clipesc pentru a nu te pierde din vedere nici macar o fractiune de secunda.Nu vreau sa mai respir pentru a putea auzi mai bine respiratia ta.Nu vreau sa-mi mai bata inima pentru a putea simti mai bine bataile inimii tale.Caci chiar daca nu clipesc, daca nu respir, si daca nu imi bate inima, sunt vie atata timp cat sunt cu tine."
