Iluzii II

Si ne-am intalnit...doar ca niciunul din noi nu e bun la matematica.

Vezi, ti-am spus ca faci meditatii degeaba...nu ai reusit sa calculezi exact mijlocul distantei...dar cu toate astea ne-am intalnit.

Poate era mai aproape de tine si de-aia parea ca ai atat de multa incredere in tine, sau poate era mai aproape de mine si de-aia m-au coplesit atat de multe emotii. In fond nu asta conteaza.

Uite, vom spune ca ne-am intalnit in imaginatia mea. Din cate stiu e un spatiu destul de vast si nimeni nu trebuie sa afle ca nu a fost asa, e suficient faptul ca stim noi.

Cand ne-am intalnit?

Nu de mult. Oricum reperele temporare ar fi inutile prin insasi relativitatea lor...

Cat a durat?

Nu suficient.

Cum a fost?

De nedescris.

Dar hai, de-amorul artei sa incerc sa descriu...

...

dupa 5 minute de privit in gol

...

dupa alte 5 minute de privit Luna

(mai tii minte cand iti spuneam "In noaptea asta iar dorm sub razele lunii?"...stii, e una din noptile alea si acum)

...

Nu pot, renunt!

A fost unic si stii asta...a fost ca si cum ai comprima toate emotiile intr-un sarut, ca si cum ai gusta din esenta fiecarei trairi in acelasi timp, ca si cum ai simti o explozie in interiorul tau si ai avea forta necesara sa o reprimi, ca si cum ai urca treapta cu treapta pana in varful lumii si apoi ai cobori in acelasi ritm...a fost unul din momentele alea care nu vrei sa se termine dar in acelasi timp poti jura ca dureaza de o eternitate...nu pot spune ca a fost doar un sarut...ar fi o adevarata blasfemie pentru ca stii ca a fost mai mult de-atat...doar ca...a fost...

Si nu a inceput nimic din ceea ce as fi vrut...