Baiatul din realitatea visului meu

“Era-ntr-o dimineata, o alba dimineata, a aparut cu parul ei in vantul iernii nins…”

Nu stia de ce a fredonat toata dimineata melodia asta. Cu toate astea, insa, erau o multime de amintiri ce o legau de versurile astea.

Ar fi vrut atat de mult sa opreasca timpul in dimineata asta, sa-l opreasca si sa faca clipele eterne.

Intotdeauna a iubit diminetile lungi in care o trezeau mirosul cafelei urmat de mirosul lui. Ah...acel miros...dumnezeule, cat de mult s-a chinuit sa isi dea seama cu ce seamana. Bineinteles ca nu a reusit, si pentru a-si suprima efortul a concluzionat ca este un miros unic, un miros al iubirii. Da! Asa mirosea pentru ea iubirea! Nu stia inca, decat din auzite, ce este, ce forme poate lua sau cat de multa suferinta poate provoca. In schimb stia cum mirosea. Si era tare mandra de asta.

Iar dupa ce se obisnuia cu cele 2 mirosuri intuia exact momentul in care urma sa primeasca sarutul, tocmai de-aia se incapatana, exact ca un copil mic, sa deschida ochii.

Se pacalea singura de cele mai multe ori. Si asta pentru ca in fiecare dimineata avea impresia ca razele de lumina ii invadeaza intimitatea si, asemeni unei menghine ii deschid fortat ochii, tinandu-i tintuiti asa pentru tot restul zilei. Iar lucrul acesta o epuiza teribil, fie si numai imaginandu-si-l. Credea ca daca amana sa deschida ochii va reusi in sfarsit sa opreasca timpul. Macar pentru cateva clipe. Cat de mult si-ar fi dorti sa amane inceputul fiecarei zile in care nu se simtea pregatita pentru ce urma.

Iar el stia foarte bine ce-si dorea ea. Tocmai de-aia purta unul din hanoracele alea pufoase in care ea adora sa isi ascunda chipul. Era un gest atat de copilaros, dar pentru ea era atat de important, aproape sacru. Acela era momentul in care simtea cum se contopeste cu mirosul iubirii ei. Da! era doar al ei, nimeni altcineva reusind sa ii inteleaga semnificatia. Si pe tot parcursul gestului se simtea in deplina siguranta pentru ca el o tinea in brate. In momente ca astea nu-si putea dori nimic mai mult de-atat siera sigura ca a atins fericirea deplina.

Tocmai de-aia isi dorea sa opreasca timpul in unul din aceste momente...cand este doar ea, el, si mirosul iubirii lor. Era singurul mod in care isi putea imagina eternitatea si ar fi dat orice pentru ea...

Dar m-am trezit...si nu mai esti, iar din mirosul tau puternic a mai ramas doar o urma vaga aproape insesizabila...ai luat cu tine si hanoracul tau si diminetile mele si chiar si eternitatea la care visam. Dar cred ca asta a fost totul...un vis...unul prea scurt si prea frumos. Si cu toate astea imi lipsesti...enorm...

Mi-e dor de tine si te vreau inapoi. Vei ramane mereu baiatul din realitatea visului meu...

Scrum.

Asta e tot ce a mai ramas din tigara pe care o fumai ieri. Un scrum inecacios, un scrum pe care doar privindu-l in scrumiera il si simti cum…

Iar aberez. Nu e scrum in scrumiera si nu te-am mai vazut fumand de o luna. Vroiam doar sa spun ca ma simt arsa pe interior. Simt ca depozitul de energie, dorinta, pasiune, placere a ars aproape de tot.

Si ma intrebati toti ce am patit…e atat de frustrant sa nu pot spune. Sa zic „nimic“ cand stiu foarte bine ca nu e asa si sa imi musc buzele in loc de „lasati-ma dracului in pace“. Si toate astea pentru a pastra aparentele.

Urasc prejudecatile si principiile absurde. De ce trebuie sa mint atunci cand nu ma simt bine? De ce sa afisez zambete false atunci cand nu am chef sa zambesc? De ce sa fiu altfel decat sunt eu, doar pentru altii?

De aici pornesc toate tampeniile de genu‘...falsitate si ipocrizie. Din dorinta de a fi perfect si de a impresiona. Mai trist este cand uiti cine esti de fapt si nu te mai poti regasi.

Nu spun ca sunt falsa. Nu intotdeauna. De fapt, nu prea des. E doar acelasi cacat cu „mastile“ pe care il stie fiecare. O prostie, de altfel, dar o prostie care functioneaza de minune.

Deci nu as putea spune ca m-as fi pierdut din cauza falsitatii. Nici macar nu stiu de ce m-am pierdut, cu atat mai putin unde m-as putea regasi.

Dar nici macar nu am timp sa ma gandesc. Iar intr-un mod mai mult, sau mai putin serios, chiar trebuie sa ma gasesc. Simt asta. Dar nu am timp...

...si timpul e scrum...el chiar este.

My neverending story

Ceea ce vreau eu sa scriu nu se scrie, nu se povesteste, doar se simte. E una din povestile alea prea lungi pentru o seara, prea lungi pentru o viata chiar, pentru ca de fiecare data iti dai seama ca ai omis ceva sau ca ai pierdut firul si vrei sa o iei de la capat. De ce de la capat si nu de unde ai ramas?! E simplu. Pentru ca te amagesti cu propriile amintiri, te simti imbatata de mirosul lor si te lasi purtata de euforia momentului fara sa iti dai seama cat de mult rau iti faci din nou…si din nou...si din nou…

E cea mai lunga poveste pe care o stiu. Mi-ar fi mai usor sa spun, ca si in basme, ca este o poveste fara sfarsit. Si as zice asta pe drept motiv, pentru ca inca nu i-am gasit sfarsitul si as putea jura ca nu il voi gasi vreodata chiar de ar fi chiar in fata mea. Si asta poate si pentru ca as refuza finalul, as refuza sa accept faptul ca s-a terminat, si m-as amagi fie si numai cu ganduri si cu amintiri a ceea ce a fost odata, orice numai sa tin aprinsa acea flacara de care am atata nevoie. Flacara care chiar daca uneori pare stinsa stiu ca a ramas macar o mica cantitate de jar si ca este suficienta o singura adiere usoara de vant pentru a fi reaprinsa. Ahh, acea flacara…cat mi-as dori sa o tin aprinsa tocmai cu amintirile, dorintele, pasiunile, promisiunile, minciunile, sperantele, asteptarile, visurile, bucuriile, dezamagirile, frustrarile din acea vreme…cat mi-as dori sa le pot strange pe toate si sa le ard, sa vad cum sunt cuprinse de flacari si cum ramane doar cenusa. Probabil ar iesi un foc de tabara grozav la cat de multe lucruri s-au adunat. Iar cenusa sa o strang si sa o imprastii de undeva de sus, de pe o stanca. Nu am idee ce ar trebui sa simbolizeze asta, dar pentru mine ar fi ca si cum le-as transmite tuturor povestea mea, dar nimanui in intregime. Astfel nimeni nu va putea pretinde ca ma cunoaste, pentru ca a ma cunoaste ar insemna a aduna la un loc toate firele de cenusa risipite. Si ma indoiesc ca ar reusi cineva acest lucru, indiferent de sacrificiile pe care le-ar face. Iar asta este pur si simplu pentru ca puzzle-ul sufletului meu are prea multe piese si nici o instructiune despre cum ar trebui ele asezate.

Iar povestea?!..ahh da…cred ca ramane pe alta data. Imi mai lungesc propriul supliciu. De ce?! Nici eu nu stiu. Sper sa aflu in curand.

Nebun de alb...

Doar pentru ca este una din melodiile care iti intra la suflet si raman acolo...

Nebun de alb - Emeric Imre

Si pentru ca si versurile poeziei sunt la fel de superbe...

Acum sunt mai pustiu ca totdeauna,
De cand ma simt tot mai bogat, de tine,
Si-mi stau pe tample soarele si luna,
Acum mi-e cel mai rau si cel mai bine

M-as jelui in fel de fel de jalbe
In care nici n-as spune cum te cheama,
Patrate negre si patrate albe
Imi covarsesc gradina si mi-e teama

Si uite, n-are cine sa ne-ajute,
Abia-si mai tine lumea ale sale
Si-ntr-un perete alb de muze mute
Nebunii negrii cauta o cale

Prin gari descreierate - accidente,
Marfare triste, vin in miezul verii,
Iar eu sunt plin de gesturi imprudente,
Ca sa te-apropii si ca sa te sperii

Jur-imprejur privelisti aberante,
Copii fragili ducand parintii-n spate,
Batrani cu sanii gri de os pe pante
Si albatrosi venind spre zari uscate

Mi-e dor de tine si iti caut chipul
In fiecare margine a firii,
In podul palmei, daca iau nisipul,
Simt un inel jucandu-se de-a mirii

Te-aud in batalii din vreme-n vreme,
Ostasii garzii tale ti se-nchina,
Iubita mea cu foarte mari probleme,
Cu chip slavon si nume de regina

Fiorul rece prin spinare-mi trece
Cand mi-amintesc cu gene-nlacrimate
Ca tu, de la etajul treisprezece,
Voiai sa te arunci sa scapi de toate

Dar tu-ntelegi, de fapt ca nu se cade
Sa-ti pui in cumpana intreaga viata,
Ca nu-s in joc abstractele rocade
Ci sangele ce fierbe sau ingheata

Neputincioasa, trista si frigida
Asa ai fost si apareai senina,
Dar cel care-a stiut sa te deschida
Nu-i fericit, ci imbatat de vina

De te lucram sarguincios cu dalta,
De te faceam din carnea mea, iubito,
Nu deveneai, cum astazi esti, o alta,
Pe care la caldura am trezit-o

Lasand ambitiile de o parte
Ne aruncam in marea nemiloasa
Si-mpreunati, ca filele-ntr-o carte,
Ne facem din sudoare, sfanta casa

Pe urma vin ceilalti sa ne-o distruga
Si ochii tai ma cauta intruna
Si eu inalt nefericita ruga
Purtand pe tample soarele si luna

Si te iubesc cu mila si cu groaza,
Tot ce-i al tau mi se cuvine mie,
Ca un nebun de alb ce captureaza
Regina neagra pentru vesnicie

Nebun de alb - Adrian Paunescu

Dorintele pe timp de criza

Am prins o stea…sau cel putin imi place sa cred ca asa a fost, ca am inchis-o undeva in suflet, in acelasi loc de unde a evadat dorinta mea. Macar acum am o garantie ca daca nu imi vor indeplini dorinta le voi pastra steaua.

Cui?

Habar n-am…celor care se ocupa cu chestiile astea… Oare exista o industrie a dorintelor? Au contract de colaborare cu centura de asteroizi si cu organizatia pestisorilor aurii? Dar drepturile pestisorilor aurii cine le apara?

Ahh dar sa nu uitam de gargarite…am vazut cam putine vara asta, cred ca s-au plictisit sa fie aruncate de colo-colo si au reziliat contractu’ pentru dorinte. Meritau si ele un concediu bine platit undeva pe o insula indepartata…deci ne luam adio si de la cantecelele tematice “gargarita-rita zboara-n poienita…unde o-i zbura, acolo m-oi marita!”. Chiar crezi ca acolo te vei marita?! Ma indoiesc.

Mi-am amintit! Mai era si smecheria cu trifoiu’ cu patru foi. Dar nu au fost prea multi care sa fi gasit unu. Oare daca se modifica genotipic trifoiul obisnuit cineva o sa se imbogateasca? O sa vedem in scurt timp la tarabe pungute cu trifoi si vom auzi voci infundate care ne vor indemna sa ne cumparam doza de dorinte? Dar daca se va vinde tot la doza va crea dependenta? Vom fi dependenti de dorinte? Dar nu suntem deja?

Cu potcoavele nu e afacere rentabila. Sunt prea grele domne’. Nu cara omu’ ditamai potcoava dupa el zilnic doar ca sa prinda loc in autobus sau medicamente compensate la farmacie…ca dehh…dupa posibilitati. Si nici sa mai fi cosar nu e placut. Unde mai pui, pe langa inconfortul creeat de funingine, ca trebuie sa investesti in imagine. Pai cine a mai vazut cosar slab?! Gandeste-te, deci, cat trebuie investit pana reusesti sa capeti ceva proportii…si cu vremurile astea grele…

Deci nici nu mai incape indoiala…pana si industria dorintelor ajunge sa dea faliment… Iar noi ce facem?! Pai cam ce facem in general…ne conformam… La urma urmei putem trai si fara dorinte, nu?! Ca doar e criza…

Sunt Simona pentru ca...?!

Nu, nu am avut recent vre-o criza de personalitate, sau ceva asemenator, pur si simplu mi-am pus intrebarea "de ce sunt Simona, si care sunt lucrurile care ma definesc?". Nu stiu daca astea sunt cele mai bune motive, dar stiu sigur ca nu sunt singurele. (Nu stiu exact de ce am preferat sa ma opresc la 100, nu e ca si cum nu as mai fi avut inspiratie sa scriu, a fost ceva de moment ).

Si fara alte introduceri…sunt Simona pentru ca…

1. Pentru ca fiecare zi in care nu zambesc o consider o zi pierduta

2. Pentru ca imi plac surprizele

3. Pentru ca iubesc sa fac balonase de sapun

4. Pentru ca imi plac baloanele in general

5. Pentru ca vorbesc mult

6. Pentru ca inca invat sa tac si sa ascult

7. Pentru ca imi place sa fiu alintata

8. Pentru ca atunci cand raman fara idei afisez o figura de om ganditor=))

9. Pentru ca ador sa pierd vremea intinsa pe iarba

10. Pentru ca am imaginatie (mai mult sau mai putin bolnava)

11. Pentru ca imi place sa ma uit la nori si sa ii asociez cu diferite lucruri

12. Pentru ca iubesc stelele si luna si le-as privi intr-una

13. Pentru ca verbul care ma defineste este “a simti”

14. Pentru ca inca sunt un copil

15. Pentru ca incerc sa par matura

16. Pentru ca sunt sincera

17. Pentru ca uneori ascund in spatele unor masti lucrurile care consider ca i-ar putea rani pe ceilalti

18. Pentru ca inca pot spera, desi uneori nu iese asa cum as vrea

19. Pentru ca gresesc

20. Pentru ca sunt orgolioasa

21. Pentru ca nu imi cer iertare de fiecare data cand ar trebui

22. Pentru ca ranesc mai multe persoane decat as crede si cu toate astea nu pot impiedica acest lucru

23. Pentru ca ofer totul celor care stiu sa-mi castige increderea

24. Pentru ca putinii care m-au vazut suparata/nervoasa nu isi doresc sa repete experienta=))

25. Pentru ca imi plac poeziile

26. Pentru ca ador sa ma uit la fulgere

27. Pentru ca merg cu 311 si asta a ajuns sa fie o parte din mine=))

28. Pentru ca ieri aveam o multime de idei despre ceea ce urma sa scriu, iar azi nu mai stiu

29. Pentru ca sunt irascibila

30. Pentru ca imi place sprite-ul si mec puisorul=))

31. Pentru ca imi place sa ma uit la ochii si la buzele oamenilor

32. Pentru ca vreau o multime de lucruri

33. Pentru ca imi iubesc prietenii si incerc cat de des pot sa o demonstrez

34. Pentru ca urasc sa ma trezesc de dimineata

35. Pentru ca imi place cand imi suna telefonul cu “die die die my darling”

36. Pentru ca ma amuza cum face Tonny cand imi suna telefonul=))

37. Pentru ca stiu sa ma distrez la petreceri

38. Pentru ca imi plac cartile lui Marc Levy

39. Pentru ca sunt o fire visatoare

40. Pentru ca reusesc mai mereu sa o dau in bara cu stil

41. Pentru ca pot sa rad mult, enorm de mult

42. Pentru ca imi fac prieteni cu usurinta

43. Pentru ca la fel de usor pot sa stric prietenii

44. Pentru ca judec persoanele dupa aparente, oricat de mult mi-as dori sa nu fac asta

45. Pentru ca adesea am mustrari de constiinta, desi nu arat asta intotdeauna

46. Pentru ca vreau sa-mi fac un tatuaj

47. Pentru ca imi plac chestiile legate de simboluri

48. Pentru ca ador comediile, iar horror-urile doar in conditii deosebite

49. Pentru ca am camera portocalie cu dungi albastre

50. Pentru ca o ador pe Cori si poza noastra din clasa a 6-a=))

51. Pentru ca imi place sa ma contrazic

52. Pentru ca detest rozul

53. Pentru ca imi place sa incerc lucruri noi

54. Pentru ca retin detaliile legate de persoanele importante din viata mea

55. Pentru ca in acelasi timp sunt uituca si aiurita uneori

56. Pentru ca sunt imprevizibila

57. Pentru ca urasc ipocrizia si minciuna

58. Pentru ca ma atasez usor de oameni

59. Pentru ca persoanele de care ajung sa ma atasez ajung sa ma dezamageasca cel putin odata

60. Pentru ca dezvolt un spirit eco =))

61. Pentru ca urasc ticaitul ceasului sau orice alt semn evident al trecerii timpului

62. Pentru ca atunci cand sunt suparata am nevoie de liniste multa

63. Pentru ca imi place ciocolata

64. Pentru ca sportul meu preferat este skiul (not)

65. Pentru ca animalul meu favorit este strutul (nu neaprat)

66. Pentru ca imi place Suborg ( !!! daaa )=))

67. Pentru ca am o multime de idei

68. Pentru ca imi place sa merg la circ

69. Pentru ca ascult French kiss/kiss fm

70. Pentru ca sunt blonda si am ochi albastrii

71. Pentru ca ma enerveaza persoanele care intarzie excesiv (vezi punctul 24)

72. Pentru ca ma adaptez cu usurinta la situatii noi

73. Pentru ca imi place sa-mi transpun in versuri sentimentele si ideile

74. Pentru ca iubesc rasariturile si apusurile

75. Pentru ca nu am voce, iar dusul meu stie asta cel mai bine

76. Pentru ca imi vin idei filozofice fix cand nu are nimeni chef de asa ceva=))

77. Pentru ca ma enervez daca nu sunt ascultata

78. Pentru ca am atentie distributiva

79. Pentru ca ador ciresele

80. Pentru ca pot si stiu sa imi sustin punctele de vedere

81. Pentru ca am putere de convingere

82. Pentru ca am o vaca biodegradabila facuta din “pufuleti” lipiti =))

83. Pentru ca nu spun ceea ce simt intotdeauna, sau nu o spun cand si cat ar trebui

84. Pentru ca, cu toate astea , stiu sa demonstrez cand tin la cineva

85. Pentru ca imi place sa cred ca sunt o pata de culoare intr-o lume cenusie

86. Pentru ca pot sa manipulez persoane si mai fac asta din cand in cand

87. Pentru ca sunt optimista in majoritatea timpului

88. Pentru ca atunci cand ma plictisesc am nevoie de ceva/cineva care sa ma scoata din rutina

89. Pentru ca Alex ma considera un soare si nu o luna

90. Pentru ca prietenii ma plac asa cum sunt

91. Pentru ca imi place sa cred ca influentez viata tuturor persoanelor cu care interactionez

92. Pentru ca imi plac noptile linistite de vara

93. Pentru ca iubesc nisipul fierbinte si valurile reci ale marii

94. Pentru ca as inchide intr-o capsula a timpului perioada adolescentei

95. Pentru ca imi place sa imi amintesc diferite intamplari/povesti

96. Pentru ca mi se face dor usor de persoane de care poate nu ar trebui

97. Pentru ca fac o multime de lucruri care nu ar trebui, tocmai pentru ca nu trebuie

98. Pentru ca pot sa fac orice imi propun, sau cel putin sa incerc

99. Pentru ca nu eram sigura , cand am inceput lista, ca o voi termina, dar acum sunt mandra de ceea ce am reusit ( a se citi: pentru ca sunt perseverenta)

100. Pentru ca asta stiu sa fac cel mai bine si se pare ca ma descurc de minune.

Sonet

Prin ceaţa dens-a gândurilor mele

Te văd în amintiri ce-mi par străine

Căci ştii că departarea ta de mine

E unul dintre lucrurile grele.

Şi-ţi simt şi-acum căldura din privire,

Şi nuanţa feţei tale străvezii,

Parfumul pielii de mure şi de vii

Ce-mi îmbăta întreaga mea simţire.

Şi-oricât de mult mi te-aş dori acuma

Să vi din ceaţa minţii şi să-mi cazi,

În braţe şi să-ţi pot şoptii într-una,

Cum te iubesc în cuget şi-n simţiri,

Şi cum nici timpul nu poate micşora

Dragostea ce ţi-o port de-a pururea.

Cine este Natasha?!

Cu siguranta nu sunt eu, desi mi-ar fi placut sa fiu ca ea, si cu siguranta nu este nici o persoana cunoscuta, desi mi-ar fi placut sa cunosc pe cineva ca ea. Cred ca am realizat un amestec de trasaturi…

Dar totusi, de ce am scris? De ce am scris tocmai despre ea? Sincer, nici eu nu stiu exact. Poate a fost doar un impuls de moment sau poate a fost pentru ca ea e bruneta si eu sunt blonda, ea e idealista cand eu sunt realista, pentru ca eu sunt naiva iar ea nu, pentru ca ea poate spune lucruri pe care eu nu le pot spune, pentru ca ea stie mai bine decat mine cum sa nu raneasca persoanele, pentru ca atunci cand ea isi cere iertare vei sti ca o face din suflet, pentru ca ea iarta mult mai repede decat o pot face eu, pentru ca ea e modesta iar eu sunt orgolioasa, pentru ca ea nu judeca persoanele dupa aparente iar eu o fac, pentru ca ea este generoasa iar eu sunt egoista, pentru ca ea asteapta sa primeasca totul in timp ce eu ofer, pentru ca ea e statornica iar eu sunt schimbatoare, pentru ca ea refuza  existenta suferintei,iar eu o accept, pentru ca ea este calma in timp ce eu sunt irascibila, pentru ca ea a gasit echilibrul intre “a vorbi” si “a asculta”, iar eu mai am ceva pana sa il gasesc,  pentru ca ea nu se consuma pentru lucruri care nu merita, in timp ce eu o fac, pentru ca ea stie sa spuna si “NU”, dar eu nu reusesc ori de cate ori as vrea, pentru ca ea este curajoasa in timp ce eu inca am unele temeri,  pentru ca ea este rationala atunci cand eu devin irationala, pentru ca numele ei provine de la “nastere” si al meu de la “ascultare”, pentru ca uneori este proiectia personalitatii mele intr-o lume imaginara, si poate pentru ca ea este Natasha si eu sunt Simona.

Tu cum privesti un tablou?

…“Era atat de aproape incat putea observa  fiecare detaliu, fiecare imperfectiune, dar cu toate acestea nu era multumita. Privirea ii trada frustrarea, si asta pentru  ca se concentra involuntar doar asupra  amanuntelor fara a  putea percepe si fara a se putea bucura de imaginea de ansamblu.

Cam asta simtea Natasha in timp ce privea un tablou, iar tu probabil te intrebi ce relevanta are acest fapt. Ei bine are, pentru ca datorita firii ei idealiste nu putea trece peste acest moment fara sa inteleaga ce se petrece.

 Si a facut un pas in spate si apoi inca unul, urmat de un altul si tot asa pana s-a indepartat atat de mult incat nu mai putea distinge trasaturile fine ale portretului. Vedea cum liniile usoare se confunda la fel cum se intampla si cu sentimentele si gandurile ei. Era aceeasi frustrare, dar cumva accentuate de faptul ca a cazut in cealalta extrema fara a obtine ceea ce-si dorea.

Si atunci si-a pus intrebarea: cum trebuie sa privesti un tablou? De aproape, observandu-i toate detaliile, atat cele placute, cat si imperfectiunile, sau de departe, atat de departe incat liniile si culorile se confunda iar tu percepi doar o imagine sugestiva? Dar o persoana cum trebuie sa o privesti? Nu cumva felul in care privesti un tablou si felul in care privesti o persoana ar trebui sa coincida? Sau coincide fara sa ne dam seama?

Cam asta rasuna mecanic in mintea Natashei, iar impulsul a fost acela de a gasi cat mai repede distanta optima de la care sa priveasca tabloul. Dar oare in viata gasim cu totii aceasta distanta intotdeauna?”

Dar tu? Tu cum privesti un tablou?

Natasha

..."O deranjau privirile insistente ale celor ce nu o intelegeau, ale celor ce o considerau superficiala si profitoare, si-ar fi dorit sa schimbe atat de multe lucruri in lume dar nu stia ca de fapt schimbarea trebuia sa inceapa de la ea, lucru cu desavarsire imposibil. Era o idealista, vedea lumea din spatele unor ochi mai albastrii decat intinsul marii si mai sinceri decat cerul senin de vara, nu credea in minciuna si nu percepea durerea, sau mai indicat ar fi sa spun ca refuza existenta oricarei urme de durere. Stia ca nu este cu mult superioara celorlalti, dar se afla mereu intr-o permanenta lupta cu ea insasi , cu firea umana in general si mai ales cu timpul. Iubea sa ii asculte pe ceilalti, dar in acelasi timp adora sa vorbeasca mult pentru ca mereu avea ceva de spus. Si tocmai pentru ca nu avea intotdeauna cui sa se destainuie a ales sa scrie, nestiind daca cineva ii va citi creatiile, nestiind daca paragrafele stinghere scrise aproape pe fiecare colt alb al vre-unei pagini vor constitui vre-odata o creatie in adevaratul sens al cuvantului..."