…“Era atat de aproape incat putea observa fiecare detaliu, fiecare imperfectiune, dar cu toate acestea nu era multumita. Privirea ii trada frustrarea, si asta pentru ca se concentra involuntar doar asupra amanuntelor fara a putea percepe si fara a se putea bucura de imaginea de ansamblu.
Cam asta simtea Natasha in timp ce privea un tablou, iar tu probabil te intrebi ce relevanta are acest fapt. Ei bine are, pentru ca datorita firii ei idealiste nu putea trece peste acest moment fara sa inteleaga ce se petrece.
Si a facut un pas in spate si apoi inca unul, urmat de un altul si tot asa pana s-a indepartat atat de mult incat nu mai putea distinge trasaturile fine ale portretului. Vedea cum liniile usoare se confunda la fel cum se intampla si cu sentimentele si gandurile ei. Era aceeasi frustrare, dar cumva accentuate de faptul ca a cazut in cealalta extrema fara a obtine ceea ce-si dorea.
Si atunci si-a pus intrebarea: cum trebuie sa privesti un tablou? De aproape, observandu-i toate detaliile, atat cele placute, cat si imperfectiunile, sau de departe, atat de departe incat liniile si culorile se confunda iar tu percepi doar o imagine sugestiva? Dar o persoana cum trebuie sa o privesti? Nu cumva felul in care privesti un tablou si felul in care privesti o persoana ar trebui sa coincida? Sau coincide fara sa ne dam seama?
Cam asta rasuna mecanic in mintea Natashei, iar impulsul a fost acela de a gasi cat mai repede distanta optima de la care sa priveasca tabloul. Dar oare in viata gasim cu totii aceasta distanta intotdeauna?”
Dar tu? Tu cum privesti un tablou?
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu