O portie de certitudini, va rog!

"Azi e aproape luna plina..." iar asta e o certitudine...
Nici daca ar fi vrut nu ar fi reusit sa se gandeasca la ceva concret. Cum ar fi spus in alte circumstante prietenilor, se simtea un haos pe doua picioare. Erau pur si simplu prea multe lucruri care ii captau simultan atentia, iar tot ce putea face, aparent ordonat, normal, in acel moment erau miscarile mecanice cu care ducea cana de cafea la gura, in timp ce privea in gol.
Dar nu privea oricum, privea de sus, de la cel de-al 10-lea etaj al blocului, iar asta era din nou o certitudine...
Nici nu sesizase cu ce viteza ametitoare se scursese timpul si cum intunericul pusese stapanire pana si pe spatiul balconului de unde, nu demult, avusese senzatia ca domina apusul...cat de egoist...
Si ii era dor de anumite lucruri...ii era dor de razele de luna pe perna si de privitul catre cerul instelat, iar astea sunt semi-certitudini pentru ca la un moment-dat vor reveni. Simtea asta.
Se gandise in decursul orelor trecute la toate tampeniile, mai putin la ceea ce ar fi trebuit cu adevarat...iar asta era tot un fel de certitudine...

"Doamne, mi-e lene sa scriu...as avea prea multe de spus, sau poate prea putine...poate as dezvalui o latura din mine care inca nu este pregatita sa fie vazuta si de catre ceilalti...
Am nevoie de certitudini! Na, am zis-o, ma rog, am scris-o. Am nevoie de ele ca de aer. Stii, cu totii avem nevoie de un drog din cand in cand pentru a mentine echilibrul ala idealistic despre care vorbeam. E, drogul asta, in cazul meu, il constituie certitudinea, siguranta, increderea. Si, la dracu, tocmai asta simt ca imi lipseste in ultima vreme...
N. "

S-a oprit brusc.
Incercase sa faca ceva tocmai pentru a se regasi, dar si-a dat seama imediat ca scrisul nu mai era, ca in alte dati, o solutie. Realiza asta in timp ce, cu regret incununat parca de o usoara nota de vanitate, rupea tacticos in bucati din ce in ce mai mici pagina agendei unde scrisese, sau, in opinia ei incercase numai, fara vre-o urma de reusita, sa scrie ceva...
Simtea doar tamplele cum stau sa ii pogneasca in orice clipa si ajunsese pana in punctul in care nu-si mai suporta propriile ganduri. Si contrar tuturor principiilor ei s-a hotarat sa plece de data asta, sa refuze sa mai astepte, fie si involuntar, acele certitudini de care avea atat de mare nevoie si care se parea ca nu se vor ivi prea curand...
A luat doar cheile de pe dulap si a iesit fara sa aiba nici cea mai vaga idee ca trecuse de mult de miezul noptii, caci orele se scursesera haotic, eclipsate fiind de o asteptare apasatoare si imprecisa.
Ce nu stia insa, era ca in spatele usii inchise a apartamentului, de pe acelasi dulap de pe care luase cheile, o lumina intermitenta brazda intunericul covarsitor din hol, in timp ce pe ecranul telefonului se distingeau cifre dispuse ilogic, dar care pentru ea ar fi avut un impact puternic...era exact dovada de certitudine de care avea nevoie si pe care o asteptase mai ceva ca sentinta de achitare asteptata de un condamnat la moarte...doar ca de data asta timpul ii jucase o farsa Natashei. Sau poate nu timpul fusese de vina...
Dar asta, cel mai probabil, urma sa afle ulterior...pana atunci insa, noaptea e un sfetnic bun...iar razele de luna pe perna cu atat mai mult...

N.