“Era-ntr-o dimineata, o alba dimineata, a aparut cu parul ei in vantul iernii nins…”
Nu stia de ce a fredonat toata dimineata melodia asta. Cu toate astea, insa, erau o multime de amintiri ce o legau de versurile astea.
Ar fi vrut atat de mult sa opreasca timpul in dimineata asta, sa-l opreasca si sa faca clipele eterne.
Intotdeauna a iubit diminetile lungi in care o trezeau mirosul cafelei urmat de mirosul lui. Ah...acel miros...dumnezeule, cat de mult s-a chinuit sa isi dea seama cu ce seamana. Bineinteles ca nu a reusit, si pentru a-si suprima efortul a concluzionat ca este un miros unic, un miros al iubirii. Da! Asa mirosea pentru ea iubirea! Nu stia inca, decat din auzite, ce este, ce forme poate lua sau cat de multa suferinta poate provoca. In schimb stia cum mirosea. Si era tare mandra de asta.
Iar dupa ce se obisnuia cu cele 2 mirosuri intuia exact momentul in care urma sa primeasca sarutul, tocmai de-aia se incapatana, exact ca un copil mic, sa deschida ochii.
Se pacalea singura de cele mai multe ori. Si asta pentru ca in fiecare dimineata avea impresia ca razele de lumina ii invadeaza intimitatea si, asemeni unei menghine ii deschid fortat ochii, tinandu-i tintuiti asa pentru tot restul zilei. Iar lucrul acesta o epuiza teribil, fie si numai imaginandu-si-l. Credea ca daca amana sa deschida ochii va reusi in sfarsit sa opreasca timpul. Macar pentru cateva clipe. Cat de mult si-ar fi dorti sa amane inceputul fiecarei zile in care nu se simtea pregatita pentru ce urma.
Iar el stia foarte bine ce-si dorea ea. Tocmai de-aia purta unul din hanoracele alea pufoase in care ea adora sa isi ascunda chipul. Era un gest atat de copilaros, dar pentru ea era atat de important, aproape sacru. Acela era momentul in care simtea cum se contopeste cu mirosul iubirii ei. Da! era doar al ei, nimeni altcineva reusind sa ii inteleaga semnificatia. Si pe tot parcursul gestului se simtea in deplina siguranta pentru ca el o tinea in brate. In momente ca astea nu-si putea dori nimic mai mult de-atat siera sigura ca a atins fericirea deplina.
Tocmai de-aia isi dorea sa opreasca timpul in unul din aceste momente...cand este doar ea, el, si mirosul iubirii lor. Era singurul mod in care isi putea imagina eternitatea si ar fi dat orice pentru ea...
Dar m-am trezit...si nu mai esti, iar din mirosul tau puternic a mai ramas doar o urma vaga aproape insesizabila...ai luat cu tine si hanoracul tau si diminetile mele si chiar si eternitatea la care visam. Dar cred ca asta a fost totul...un vis...unul prea scurt si prea frumos. Si cu toate astea imi lipsesti...enorm...
Mi-e dor de tine si te vreau inapoi. Vei ramane mereu baiatul din realitatea visului meu...
